BAC-ul a trecut de multă vreme. Vacanţa are şi ea ceva timp de când s-a terminat. Eu tot aici rămân, la administrarea blog-ului meu dar văd toate astea din perspectiva unei proaspete studente la Facultatea de Relaţii Economice Internaţionale din cadrul ASE. Sper să fie o alegere de bun augur care să îmi lămurească măcar câteva dintre întrebările pe care le am legate de diverse chestiuni ce ţin de economie.
O să îmi urez din nou un bun venit şi îmi doresc ca Blog-ul să îşi atingă scopul său.
Campania “Let’s do it, Romania” a ajuns şi la Tulcea…
Cum altfel, am participat şi eu la ecologizarea pădurii de la Bididia (sau, în fine, o mică parte din pădurea de la Bididia), mai ales că eu însămi am încurajat participarea la aceasta acţiune în una dintre emisiunile de la Radio Argus.
Câteva impresii? E lăudabil faptul că au fost zeci, poate sute de elevi care s-au trezit de dimineaţă pentru a participa la acţiune, cu toate că sunt dintre ei care cu siguranţă au ore de dimineaţă. Însă cel puţin în opinia mea, acţiunea nu s-a bucurat de succesul pe care l-ar fi meritat.
Zona de ecologizat este încă plină de gunoaie şi asta pentru că mulţi dintre copiii participanţi au considerat asta o joacă. Însă chiar şi aşa, la o curăţare superficială, s-au strâns foarte mulţi saci de gunoi, asta demonstrând că tulcenii încă nu îşi dau seama de importanţa unei păduri curate; mulţi nu realizează că strângerea gunoaielor de la picnic înseamnă mai mult decât un gest ecologic, este un semn de civilizaţie.
Acţiunea s-a dorit a fi una civică, nu una ecologică, aşa că replica “Nu vin să strâng gunoaie, că nu sunt gunoier” nu îşi are locul (probabil că aşa gândesc şi cei care lasă deşeurile în urma lor, la picnic).
Încheind, mă bucur că am reuşit să particip la această acţiune; chiar mi-aş dori să se mai organizeze astfel de campanii. Susţin şi iniţiativa colegilor de la 11E, alături de care am fost la “LDIR”, de a ecologiza zona parcului limitrof liceului nostru.
De abia aştept să văd ce rezultate a avut campania “Let’s Do It, Romania” şi în celelalte judeţe.
Prima dramă jucată pe scena Teatrului “Jean Bart” din Tulcea, piesa a impresionat audienţa, fiind cea care a deschis stagiunea.
Interpretări puternice, care au evoluat frumos de la repetiţia generala până la marea premieră (şi da, mă laud că este prima piesă căreia i-am văzut premiera), personaje bine construite, scene dramatice (pe care însă nu toată lumea le-a înţeles, din păcate), actori noi care au întregit perfect distribuţia deja de excepţie.
Cuvintele sunt insuficiente pentru a descrie piesa, mai ales că este diferită de toate celelalte piese interpretate de dragii noştri actori pe scena TJB. Aşa că nu vă rămâne altceva de făcut decât să mergeţi să vedeţi “Woyzeck”.
Apropo, Teatrul Jean Bart are acum pagină de Facebook, cei pasionaţi de dramaturgie având posibilitatea să se informeze în legătură cu piesele care se vor juca pe scena TJB.
Este titlul ultimei piese care s-a jucat pe scena Teatrului “Jean Bart” din Tulcea.
Pe scurt, doi actori, din Craiova, au recitat din poeziile lui Nichita Stănescu şi au dansat pe melodii ale căror titluri nu le ştiu, cu toate că îmi păreau cunoscute. Teatru muzical, cu o concepţie diferită de alte piese vizionate, dar care nu a prins atât de mult la un public format în majoritate din tineri foarte tineri.
Cu toate că melodiile au fost potrivite, coregrafiile nu m-au impresionat decât pe alocuri.
Mi-au plăcut filmuleţele proiectate; interesante (nu le-am înţeles însă chiar de fiecare dată).
Îi felicit pe actori, care nu au avut parte de beneficiile unor texte care pot suporta unele (mici) modificări, fiind nevoiţi să înveţe textele poeziilor pe de rost, mot-a-mot.
Nu îmi mai vine în minte decât o comparaţie cu piesa actorilor noştri, “Nocturn Tango”… O fi doar o impresie de-a mea, dar… cel puţin sincronizarea este la un nivel superior (acum, e posibil să contribuie şi ritmurile de Tango…), despre altele prefer să nu comentez, având în vedere cunoştinţele mele despre teatru, sublime, care lipsesc cu desăvârşire.
Cam atât despre piesa “Eu, tu şi Nichita”.
Uitasem… Piesă care te lasă fără cuvinte.
Week-end-ul ăsta am dat o fugă până la mare… OK. Nimic neobişnuit.. Ha ha… Mare ispravă.
Ceea ce a făcut specială această “fugă” a fost reîntâlnirea cu Ancuţa de mi corazon… Iar bonus a fost reîntâlnirea cu Mihai, “avocatul” nostru drag, de la Suceava. Nu a mai contat nici faptul că cerul a fost mai mult înnorat… Mi-au însorit ei zilele
Ne-am întâlnit, am râs, am vorbit despre vrute şi nevrute, ne-am bucurat…
Ar fi multe de povestit despre reîntâlnirea asta, dar parcă sunt momente pe care aş vrea să le păstrez doar pentru mine, să mă bucur doar eu de ele… Să le trec acolo, alături de alte clipe, într-un colţ de suflet pe care îl explorez doar eu…
Sper din inimă să îi mai văd… Mi-s aşa de dragi…
Căutând un anume clip pe YouTube, ajung, din click în click, la următoarea melodie..
Foarte, foarte bună interpretare, în opinia mea… Mi-a schimbat seara
În altă ordine de idei, mă bucur că am reuşit să îmi revăd colega de bancă, pentru prima dată în această vacanţă…
Seria vizitelor-aproape-surpriză a continuat cu Mihai, colegul nostru drag, plecat de ceva timp din România în Italia… (Habar n-are ce pierde).
Anunţată printr-un mesaj pe Facebook şi un status de Yahoo Messenger, vizita a fost destul de scurtă, din păcate. Iar gaşca numeroasă care se anunţa a fi prezentă la reîntâlnirea cu Ceaunica a fost… mai puţin numeroasă: câţiva vizitatori, iar cei care într-adevăr au fost “prin zonă” au putut fi număraţi lejer pe degete: iniţial vreo 6, apoi 3. Oricum, ne-am distrat, ne-am plimbat într-un oraş care la ora 2 AM era cam pustiu…
Îl aşteptăm să revină în iarnă, dar ar fi bine să vină într-o perioadă în care lumea nu e plecată prin Suceava, cu ocazia Crăciunului…
Emisiunea de luni, pe care am făcut-o cu Munthe, s-a definit simplu: caterincă maximă… Dacă ar fi după mine, aş face emisiune şi cu Munthe, şi cu Flori, pentru că fiecare are farmecul său aparte… Nici nu prea pot să îi compar… Dar până să se întâmple treaba asta, o aştept pe Flori să vină de la mare, şi mâine lucrurile revin pe făgaşul normal.
Am fost la Festivalul “Peştişorul de Aur”, din partea echipei Pur şi Simplu Tineri.
Interviuri peste interviuri, trezit de dimineaţă şi treabă până seara târziu… Important e că m-am distrat… Şi am admirat costume şi dansuri foarte interesante.
Rezultatele: Locul I la secţiunea “Internaţional” a fost ocupat de o trupă din Yacutia, o provincie aflată undeva prin Siberia iar la secţiunea “Naţional”, premiul cel mare a fost câştigat de ansamblul “Doruleţul”, din Tulcea.
Îi felicit pe toţi.
Nu mai ştiu ce mai am de zis… Le urez “La mulţi ani” tuturor celor care sărbătoresc astăzi onomastica sau aniversarea sau ambele.
Să vedem ce are rezervat pentru mine săptămâna viitoare. Poate catadicsesc şi eu să încep să fac câte ceva pentru şcoală… Gen.
A venit azi Ancuţa la Tulcea!
În sfârşit, după lungi discuţii, negocieri, şi toate celelalte, am reuşit să o văd pe Ancuţa de mi corazon la Tulcea!
Cu toate că nu am fost o gazdă suficient de responsabilă încât să nu îi pun să meargă de colo-colo după o plimbărică prin Deltă, m-am bucurat enorm să o plimb prin oraş şi… Pur şi simplu să o văd.
Sper să se fi bucurat atât ea, cât şi prietenul şi părinţii ei de plimbarea în Deltă şi de plimbarea din oraş…
Ancuţa a deschis şirul lung, sper eu, al “avocaţilor” care vor vizita minunatul oraş; noi vă aşteptăm pe toţi, cu mare, mare drag!
Schimbând subiectul, mâine am prima emisiune cu Munthe, colegul meu de la PSST…
De abia aştept, mai ales că preconizez un succes, având în vedere că Munthe, pe lângă vocea foarte potrivită pentru radio pe care o are, mai are şi mai multă experienţă decât mine în materie de emisiuni LIVE.
Aşadar, mâine, de la 17:15, pe 101,8 FM, Andreea şi Munthe comentează bârfele din showbiz şi pun muzică bună.
